Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale
Ziua Mondială a Rezervaţiilor şi Parcurilor naturale se sărbătorește anual la data de 11 ianuarie cu scopul de a conştientiza comunităţile şi publicul larg asupra valorilor şi beneficiilor ariilor protejate. Această dată a fost aleasă la inițiativa mai multor organizații ecologiste (printre care Wildlife Conservation Center și World Wildlife Fund) pentru a marca 80 de ani de la înființarea Rezervației Naturale Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la nord-est de Lacul Baikal, înscriindu-se astfel, începând cu anul 1997, în calendarul sărbătorilor oficiale de mediu.
Rezervațiile și Parcurile Naturale sunt acele arii geografice ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor habitate și specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Pe lângă activitățile științifice, după caz, pot fi admise activități turistice, educaționale, organizate. Managementul rezervațiilor naturale se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acestora, prin măsuri active pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau în vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunități biotice.
La nivel național au fost desemnate peste 900 de rezervații naturale și monumente ale naturii. Dintre acestea Romsilva are în administrare 22 de parcuri naționale și naturale, 197 de rezervații naturale și monumente ale naturii ce se suprapun acestor parcuri, dintre care amintim:
- Apuseni (pagină web: parcapuseni.ro),
- Bucegi (pagină web: bucegipark.ro)
- Comana (pagină web: comanaparc.ro)
- Grădiștea Muncelului-Cioclovina (pagină web: gradiste.ro)
- Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului” (pagină web: tarahateguluigeoparc.ro)
- Balta Mică a Brăilei (pagină web: bmb.ro)
- Lunca Mureșului (pagină web: luncamuresului.ro)
- Munții Maramureșului (pagină web: m.maramuresului.ro)
- Porțile de Fier (pagină web: portiledefier.ro)
- Putna-Vrancea (pagină web: putnavrancea)
- Vânători-Neamț (pagină web: vanatoripark.ro)
- Văcărești (pagină web: parcnaturalvacaresti.ro)
Tot în data de 11 ianuarie, începând cu 2010, în România se serbează Ziua artei fotografice. Această zi a fost aleasă să coincidă cu ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României.
Carol Popp de Szathmary s-a născut la 11 ianuarie 1812, în Satu Mare. A studiat o perioadă la seminarul teologic din Blaj, iar ulterior a studiat pictura la Roma. A imortalizat chipuri şi scene din Războiul Crimeii (1853-1856), devenind primul artist fotograf român şi primul fotoreporter de război din lume. În primăvara lui 1854, s-a deplasat pe malul Dunării, în preajma Olteniţei şi a Silistrei, unde se dădeau lupte. Adevărat pionier al fotografiei, a realizat o bogată colecţie de chipuri militare. La Cabinetul de stampe al Academiei Române există clişee pe sticlă şi fotografii cu ofiţeri superiori din toate armele şi din toate taberele. Carol Popp de Szathmary a fost premiat în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris din 1855, unde a prezentat albumul care cuprindea imagini din Războiul Crimeii. Pe lângă acest album, Szathmary a oferit câte un exemplar împăraţilor Napoleon al III-lea şi Franz Iosif I, reginei Victoria, regelui Würtemberg-ului şi marelui duce Carl Alexander de Saxa-Weimar-Eisenach.
Începerea ostilităților ruso-turce în care este angrenată și România îi oferă lui Carol Popp de Sathmari oportunitatea, pentru a doua oară, de a deveni reporter de război. A călătorit în Bulgaria alături de Carol I, fotografiind şi făcând schiţe în spatele frontului. Astfel a rezultat un valoros album numit Suvenir din Resbelul din 1877-1878 sau Albumul Resbelului din 1877-78, care poate fi vizionat la www.fotoaventura.ro
In încheiere o serie de fotografii personale realizate în excursiile prin minunata noastră țară, care unele au devenit ilustrate deja.