8 decembrie – Ziua Constituţiei României
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. 1 – Se proclamă ziua de 8 decembrie „Ziua Constituţiei României„.
Art. 2 – În scopul sărbătoririi „Zilei Constituţiei României„, autorităţile publice şi celelalte instituţii publice vor arbora drapelul României şi vor organiza acţiuni culturale şi manifestări ştiinţifice consacrate dezvoltării democraţiei constituţionale în România.
LEGEA NR.120 din 8 DECEMBRIE 1995, privind proclamarea „Zilei Constituţiei României”,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995
Constituția reprezintă legea fundamentala a unui stat, in care sunt prevăzute principiile de baza ale conducerii statului, atribuțiile instituțiilor fundamentale ale statului si drepturile, libertățile si obligațiile cetățenilor.
Primele Constituții au fost Regulamentele Organice din 1831 in Tara Romaneasca, respectiv 1832 in Moldova. Acestea au fost înlocuite in 1858 de Convenția de la Paris, urmata, in 1864, de Statutul Dezvoltator al Convenției de la Paris, cunoscuta drep Constitutia Autoritara a domnitorului Al. I. Cuza.
Prima Constitutie Moderna a României a fost Constitutia Liberala din 1866, iar in 1923 a fost adoptata prima Constitutie Democratica. Începând cu 1948 s-a adoptat Constitutia prin care Romania devenea Republica. Odata cu instaurarea regimului comunist in mod oficial, s-au adoptat constitutii in 1952, 1965, 1974 prin s-a deschis calea catre un regim totalitar.
Prin Constituția din 1991 s-a consemnat faptul ca Romania a redevenit stat democratic si de drept, aceasta reprezentând un garant al drepturilor cetățenilor romani.
La 8 aprilie 2019 s-a pus in circulatei emisiunea de marci postale uzuale intitulata „Constituția României, garant al drepturilor cetățenilor români formata din 9 valori.
Valoarea de 1.70lei reprezinta contravaloarea serviciilor postale pentru o trimitere simpla conform modificarii tarifelor serviciilor poştale universale având ca obiect trimiteri poştale interne care a intrat in vigoare la data de 1 mai 2019. Subiectele ilustrate pe marcile postale au fost asociate unor articole din Constitutie care asigura garantia drepturilor cetatenilor romani.
ARTICOLUL 12 – Simboluri naţionale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române”.
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ARTICOLUL 21 – Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
ARTICOLUL 24 – Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
ARTICOLUL 25 – Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
ARTICOLUL 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
ARTICOLUL 35 – Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
ARTICOLUL 38 – Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
Drepturi de autor – Toate piesele prezentate sunt din colecția personală. Orice utilizare fără acordul proprietarului nu este permisă.