Muzica în arta lui Alexandru Țipoia

Gândind la raportul dintre imagine și sunet, regăsim muzica în arta lui Alexandru Țipoia, așa cum însuși îi plăcea să spună: ” Aș vrea ca imaginea să redea armonia muzicii, să îi preia esența. Imaginea să devină ea însăși muzică pură”.

Contemporan cu Alexandru Ciucurencu , Corneliu Baba și cu Ion Țuculescu, Alexandru Țipoia reprezintă unul din pilonii spirituale ai artei românești care susține „arhitectura imaginii” secolului XX.

Tematica “Artă. Pictură” este foarte apreciată de colecționari și ca urmare în data de 9 februarie 2023 s-a pus în circulație emisiunea de mărci poștale dedicată operei artistului intitulată ”Colecții. Casa Artistului”.

Mărcile poștale ilustrează lucrări ale artistului astfel:

• valoarea de nominală de 2,20 lei ilustrează lucrarea intitulată Tors II
• valoarea nominală de 2,30 lei redă lucrarea intitulată Brâncuși
• valoarea nominală de 9 lei este reprezentată o Natură moartă cu figură antică
• valoarea nominală de 19,50 lei redă o Străduță veche în București

Având la dispoziție albumul bilingv (română și engleză) intitulat ”Muzica în arta lui Alexandru Țipoia”, coordonat de fiul artistului George Tzipoia și arhitecta Victoria Tzipoia în concepția grafică a Claudiei Tache, disponibil la ”Casa Memorială Pictor Alexandru Țipoia” din București (cu mulțumiri prietenului Marius 🙂 ), am fost împins de curiozitate să-l descopăr pe artistul Alexandru Țipoia.

Familia Țipoia este de origine greacă-macedoneană, din Epir. Numele de origine era TSIPOGIAS, care s-a transcris fonetic în limba română. După o tradiție de familie, numele urcă la mai bine de o mie de ani.

În 1204, când Mihail I Comnen Dukas fondează despotatul Epirului, cu capitala la Arta, un Basileios Tsipogias este prefectul Epirului de Nord. Locul ancestral de origine al familiei, este Zitsa, sat nu departe de Ioannina (capitala Epirului din 1431, după ocupația turcă), și de Dodoni, unul din locurile cele mai vechi ale regiunii, unde se găseau Sanctuarul și Oracolul lui Zeus. Se spune că Oracolul de la Dodoni era mai vechi, dar la fel de celebru ca și cel de la Delphi. La Dodoni se află și Teatrul Antic, pe care strămoșii pictorului l-au vizitat în decursul secolelor.

După ocupația turcă din 1431, printre familiile care s-au refugiat în Valahia găsim și o ramură a familiei Țipoia. Astfel, la București, într-un document slav, datat 6 mai 1577, un pergament al cărui sigiliu timbrat a căzut, și care emanp de la ”Io Alexandru Voevod, domn a toată Țara Ungrovlahiei” se vorbește de un Radu Țipoe.

La 19 septembrie 1914, se naște la Micșuneștii Mari (Fierbinți, Snagov, județul Ilfov), Alexandru Romulus Țipoia, fiind primul dintre cei doi fii ai lui Gheorghe Țipoia și ai Elenei Țipoia, născută Levra. Tatăl, agronom și consilier de Ilfov, administrează proprietățile principilor Gr. M. Cantacuzino și Șerban Ghica, iar între 1925 – 1945, moșia Tunari, de lângă București, a principesei Maria Alexandru Callimachi, născută Vernescu. Mama este nepoata lui Louis-Adolphe Leyvraz, fondatorul coloniei elvețiene din București, în 1939.

Studiile primare și secundare le-a urmat la Bazargic, Caracal și București, la Liceul Mihai Viteazul, după care se înscrie la Academia de Arte Frumoase din capitală.

După 1990, artistul călătorește între Elveția și Franța, iar în decembrie 1992 este confirmat cancerul pulmonar de către medicii din Geneva. La 9 iulie 1993, Alexandru Țipoia încetează din viață la Geneva, fiind înmormântat în cimitirul Saint-Georges la 14 iulie.

Privindu-i parcursul creației, vom constata că în arta lui ”realul” este ”ireal”, ”concretul” este ”vis”, ”figurativul” și ”abstractul” nu există, sau sunt identice, ”visul” este ”viața de toate zilele”, care pot fi concrete și abstracte  în același timp. Pentru pictor, arta este mai mult o îndeletnicire a minții decât o descărcare primară și furioasă a simțurilor, reprezentând un rezultat al sintezelor intelectuale, o abstracție.

Această stare din timpul creației artistice era prezentată de Gauguin la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin îndemnul să ne gândim permanent la creația care rezultă, ca o atitudine a reflecției și puterii de detașare, de analiză și sinteză, fără a scădea cu nimic din calitatea emoției și rafinamentului expresivității, ci, dimpotrivă le vom întării și pune în valoare.

Începând din anii 1960, prezenta instrumentului muzical in pictura si desen ia o amploare crescândă, ajungându-i-se la o focalizare a tensiunii si la crearea unui ciclu vast, de sine stătător, coerent si de anvergura care monopolizează întreaga forță creatoare a artistului. De atunci înainte forma Instrumentului va trai singura pe suprafața pânzei si a hârtiei, si va exprima prin ea însăși pasiunea sentimentului, va crea atmosfera specifica, inconfundabila, va deveni un cosmos de idei si de sensibilitate, un cosmos de armonie si puritate.

Operele artistului surprind prin frumusețe, echilibru și gravitatea imaginii, fiind deseori inspirate de muzică, de bogăția ei lăuntrică, de marile teme. Este clar că acesta lucra purtat de ritmul muzicii, lăsându-se transpus în lumea ei.

Între ”forma muzicală” și ”forma plastică” există, în arta lui Alexandru Țipoia, o adâncă complicitate și o elevată colaborare, ducând la o artă a rafinamentului plastic.

Muzica pură a fost materializată de artist în formă, forma fiind capitală pentru acesta. Forma a devenit prin alchimia artei sunet pur, echilibru și rafinament. Soliditatea, consistența, eleganța, încărcătura spirituală, înălțimea tonului, gravitatea jocului, când aceasta își face simțită prezența, reprezintă elemente esențiale, definitorii ale operelor create.

Verticalitatea instrumentelor feminizate, corpuri elegante, esențiale, spiritualizate, ne poartă cu gândul la civilizația greacă-egeană a Cicladelor din mileniile 4 și 3 IH, cu fantasticii săi Idoli sculptați, la marea Zeiță Mamă atotocrotitoare, incredibile poeme în marmură, cu care lucrările artistului se înrudesc. Această apropiere de forme plastice cu Cicladelor se datorează exclusiv sensibilității, inspirației si rădăcinilor istorice și spirituale mediteraneene.

Imaginile prezentate sunt pagini din albumul ”Muzica în arta lui Alexandru Țipoia”