Capitolul 1 – Istoric

„Am clădit acest castel ca semn durabil că dinastia liber aleasă de națiune este adânc înrădăcinată în această țară frumoasă și că recompensăm dragostea poporului nostru prin încrederea nelimitată pe care o avem în viitorul scumpei noastre patrii”
Regele Carol I

Subiect: Regina Elisabeta I
(29 decembrie 1843 – 18 februarie 1918)
Carte Poștală, Editura : neidentificată, Tipărit la: AFIAP, no. 257,
Foto: Gh. Voicu, necirculată

Subiect: Regele Carol I
((20 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914)
Carte Poștală, Editura : neidentificată, Tipărit la: AFIAP, no. 256,
Foto: Gh. Voicu, necirculată

La 5 august 1866, Domnitorul Carol I însoțit de Dimitrie Sturdza, Carol Davila și al sfetnici, vizitează pentru întâia oară Sinaia.

Acesta revine în mai 1867, împreună cu fratele său, Leopold, iar în 1871 petrece o vară la Sinaia cu Doamna Elisabeta.

Din plimbările făcute prin zonă a răsărit, apoi s-a statornicit în gândul lui Carol I idea de a clădi o reședință de vară la Sinaia.

Într-una din însemnările sale, Carmen Sylva dialoga cu râul Peleș astfel: ”Știi tu că s-a hotărât în aceste locuri unde am petrecut împreună atâtea clipe bune, să zidească un palat? Închipuieți că vor să sfărâme stânci, să taie pădurea, și tu ai să fii întrebuințat ca să potrivești copacii. Tu ai încercat să te împotrivești, dar la urma urmei a trebuit să te supui. Și ai fost silit să pui în mișcare ferăstraele, ai fost prins în havuzuri mari și purtat pe țevi printer vârfuri de schele. Umbla-I ca argintul viu prin toată clădirea, adevărat sacagiu, gata să îndestulezi setea tuturor. Castelul a fost gata, Peleșul domesticit, împlinea poruncile Regelui fără șovăire. Vrea Regele apa? Peleșul se urcă numaidecât prin țevi. Vrea Regele lumină? Pe data, Peleșul se aruncă în moriște și face să țâșnească flacăra.”

În 1873, Domnitorul cumpără terenul, și în același an încredințează arhitectului Wilhelm Doderer elaborarea planurilor noului castel.

Între 1873 și 1876 , arhitectul Doderer propune planurile pentru reședința de vară de la Sinaia, în care încearcă să răspundă exigențelor suveranului.

*Castelul Peleș – Primul proiect Doderer*

*Castelul Peleș – Al doilea proiect Doderer*

Având constrângeri financare a fost necesară întocmirea mai multor proiecte, toate purtând amprenta viziunii arhitectonice a secolului al XIX-lea privind cerințele unei reședințe regale.

Primul proiect a fost realizat în stilul renașterii franceze, iar cel de-al doilea de stilul edificiilor vieneze.

În 1876, neajungând ca planurilor realizate să satisfacă dorințele lui Carol I, se reziliază contractual cu Doderer si se încredințează realizarea unor noi planuri arhitectului Johannes Schulz, care a fost diriginte de șantier în perioada anterioară.

Proiectul final al lui Schulz a venit sub forma unei clădiri cu aspect de chalet, care a corespuns atât viziunii și gustului estetic, cât și posibilităților financiare ale comanditarului.

Lucrările la castel au început imediat după ce s-a cumpărat terenul. S-au montat ferăstraie pe râurile Prahova și Peleș, și s-au deschis cariere de piatră în Bucegi. Pe valea Peleșului a răsărit ca din pământ în câteva luni un sat în sălbăticiune de codri în care locuiau și lucrau aproximativ 400 de oameni.

În munca lor meșterii au avut de învins douăelemente ale naturii: pământul și apa. Carmen Sylva scria: ”Oamenii își închipuiseră că vor fi mai tari ca pământul și apa, și începuseră săpăturile pentru așezarea temeliilor. Ziua, izvoarele stau cuminți, se putea săpa, nivela și da pământul afară. Noaptea însă, Peleșul da din fundul văii poruncă din pârâiaș în pârâiaș. Și asaltul apei începea. În câteva ceasuri totul era năruit”.

Pentru analiza situației a fost însărcinat inginerul francez Charlier, atașatul cu serviciul la calea noastră ferată. Raportul de expertiză al acestuia a concluzionat că de la 5 ½ m în jos, terenul este solid și pietros, deci se puteau continua lucrările.

În vara anului 1875, fundația castelului era isprăvită, urmând ca la 29 august al aceluiași an, cu mare pompă, să se pună piatra de temelie.

După sfințirea și binecuvântarea temeliilor, Prințul Dimitrie Ghica a citit următoarele:

”CAROL I

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Domn al Românilor.

La toți de față, și viitori sănătate,

Astăzi, Duminică, la 10 August, 1875, NOI CAROL DE HOHENZOLLERN, DOMN AL ROMÂNILOR, în al treizeci și șaselea an al nașterii Noastre, dimpotrivă cu ELISABETA DOAMNA, scumpa noastră soție, și cu ajutorul Celui a Tot-Puternic, am pus temelia Castelului Peleș pe moșia Noastră Piatra Arsă, în vecinătatea sfintei mânăstiri Sinaia, zidită la anul 1695, de către Spătarul Mihai Cantacuzino.

Clădirea acestui Castel s-a început în anul al zecilea al Domniei Noastre, fiind președinte al Consiliului de Miniștri, D. Lascăr Catargiu, președinte al Senatului I.P.S.S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu și președinte al Adunării Deputaților Principele Dumitru Ghica, iar Stariț al Sf. Mânăstiri Sinaia S.S. Arhimandritul Onofrei.

În același an s-a început și construcția drumului de fier, care va lega orașul Ploești cu Brașovul, prin valea Prahovei.

Drept care am subscris aceasta, spre a noastră pomenire în veacurile viitoare”

După aceasta, Mareșalul Curții, Teodor Văcărescu a citit documentul semnat de

”Noi, Carol de Hohenzoller, Domn al României și Elisabeta de Wied, Principesă a României,

am ordonat clădirea castelului Peleș, ca să ne fie pe timpul verii locuință sănătoasă și binecuvântată. Dependințele castelului, proiectate în același timp, cuprind locuințele pentru servitor, pavilionul de vânătoare, grajdurile, fântânile cu conductele de apă și parcul.

Pentru a asigura castelului o cât mai lungă durată și ca să trăiască cât mai multă vreme amintirea numelui meu, s-au întrebuințat cele mai bune procedee de construcție: fundamentele stau pe adânci straturi de beton, apărate contra presiunii muntelui prin puternică zidărie.

Materialele de construcție au fost extrase, pe cât posibil, de pe propriul nostrum domeniu. Zidăria a fost făcută cu pietriș din Prahova, piatra a fost extrasă din carierele de la Piatra Arsă și Luna Mare, în vecinătatea mânăstrirei Brebu, piatra verde a fost adusă de la Slănic, lemnul a fost tăiat din pădurile noastre, iar cărămizile au fost coapte chiar pe șantier.

După dorința noastră zidarii și tâmplarii au fost meșteri români. Salariile au fost următoarele: zidarii și tâmplarii de la cinci la șapte franci pe zi, lucrătorii cu mâna, trei franci, pietrarii sunt retribuiți după feleul și cantitatea lucurlui: tăiatul unui metru cub de piatră revine la aproape 200 franci. Kilogramul de fontă costă, a pied d’oeuvre, 40 de centime, fierul lucrat 60 de centime. Un metru cub de bolovani se plătește șase franci și cinci zeci de centime. Varul costă 86 de franci quintalul metric, iar nisipul de la Prahova, cinci franci metrul cub. Mia de cărămizi revine la 35-40 franci, lucrările de terasamente costă un franc și 10 centime metrul curent.

Am însemnat aci toate aceste date, pentru a lăsa urmașilor noștri o mărturie a condițiunilor actuale de lucru în această scumpă țară, al cărui destin ne-a fost încredințat de Dumnezeu, și pe care nu încetăm a-l ruga ca s-o aibă de apururi în sfânta Sa pază”

Cele două pergamente au fost puse într-un tub de stică așezat în plumb și s-au depus în piatra unghiulară împreună cu o colecție de monede, bătute special, în număr limitat, cu chipul Domnitorului.

În perioada Războiului de Independență, 1877 – 1878, activitatea a fost întreruptă, fiind reluată în primăvara anului 1879, după un set nou de planuri, complet diferite de cele inițiale ale inginerului Doderer. S-a păstrat numai fundația inițială, iar toată partea superioară a fost ridicată după indicațiile Regelului Carol I și pusă în operă de Stohr.

În perioada 1879 – 1881, familia regală a locuit la Mânăstirea Sinaia, după care s-a mutat în pavilioul de vânătoare, ”Foișorul” care a fost terminat complet în 1881.

În toamna anului 1880, castelul și dependințele erau gata, după 10 ani de lucrări la această clădire monumentală.

La 25 septembrie / 7 octombrie 1883,

Eu, Carol I, Domn și Rege

Cu Elisaveta Regina

După silință neobosită de doi ani, în luptă cu un tărâm nestatornic, străbătut de izvoare, izbutut-am a pune la poalele Bucegiului, temelia acestei clădiri, în anul 1875, iar al Domniei Noastre al IX-lea

Zidirea s-a oprit pe timpul războiului de neatârnarea României.

Intrat-am în această casă a noastră în anul mântuirei 1883, iar al Domniei Noastre al XVII-lea, datu-i-am nume:

” CASTELUL PELEȘULUI”.

Subiect: Castelul Peleș la poalele muntelui Caraiman
Carte Poștală, Editura : neidentificată, Tipărit la: Stengel&Co. Dresda, UPU, necirculată

Subiect: Castelul Peleș perioada 1881 – 1900
Carte Poștală, Editura : Ad. Maier & Stern, București, UPU, circulată, Bușteni, 2 august 1902, lipsă marcă poștală